28 iulie 2000/Ediţie specială: Întâlniri întâmplătoare (transcript partea I)

RADIO ROMANIA ACTUALITATI (28 iulie 2000, ora 14:00)

Realizator: Dragoş Ciocârlan - A încetat din viaţă doctor Eugen Preda, primul director general al Radiodifuziunii Române după decembrie 1989, în perioada iunie 1990 - septembrie 1994. Publicist şi comentator de radio, patronul spiritual al unor largi generaţii de jurnalişti. Testamentul unui mare om de radio şi, fireşte, întrebarea ce trebuie să facem?

Eugen Preda: M-aţi luat prin surprindere. V-aş dori să realizaţi tot ceea ce v-aţi propus. Asta este tot ceea ce am de spus.

Realizator: Inconfundabila sa personalitate, precum inconfundabilă i-a fost rostirea, va rezona atât timp cât va exista această instituţie, în profunzimea istoriei radiofoniei româneşti.

Valeriu Dăescu: Ora îndoliată a Radioului a fost trăită în această dimineaţă la locul de veci sorocit lui Eugen Preda, la Cimitirul Filantropia din capitală. Dar ora aceasta a îndurerării o trăim încă şi o vom resimţi mereu întreaga familie a celor ce ne-am făcut unică îndatorire a existenţei noastre, slujirea opiniei publice, pulsând clipă de clipă mesaje asupra stării lumii, asupra condiţiei omului, cu izbânzile, cu neputinţele, nesiguranţa şi adeseori cu căderile lui. Ultimii ani ai lui Eugen Preda, ca întreaga lui carieră strălucită, ne-au găsit în biografia Radioului naţional a Radioului liber. Harta cerească a fiecăruia dintre noi, visător de radio, are, a avut, va avea ca stea polară figura luminoasă a lui Eugen Preda, care, trecând în lumea umbrelor, rămâne o efigie ce va străluci mereu acolo, lângă inima noastră, în faţa fiecărui microfon.

Realizator: Credeţi că există o definiţie a radioului?
Din fonoteca de aur, Eugen Preda în dialog cu Ileana Ionescu. Dragoş Ciocârlan: Domnule Eugen Preda, în ce măsură un angajat al Redacţiei politice este conştient sau ar trebui să fie conştient că face politică?

Eugen Preda: Altfel nu s-ar justifica dacă nu ar fi conştient că face politică.

Dragoş Ciocârlan: Cum apreciaţi că a evoluat Radioul public în ultimii ani şi care vor fi perspectivele?

Eugen Preda: Eu cred că a evoluat bine, dar că mai este de făcut foarte mult.
Dragoş Ciocârlan: Concret, care credeţi că sunt paşii pe care i-a făcut Radioul public în ultimii ani, în ce sens şi din punctul de vedere al ascultătorului, pentru că în primul rând dumneavoastră sunteţi un mare ascultător de radio. Eugen Preda: Sunt un ascultător de "Radiojurnal" în primul rând şi "Radiojurnalul" de la ora 7:00 este bun.

Dragoş Ciocârlan: Radioprogramele de actualităţi, chiar şi emisiunile de actualitate politică, cum le apreciaţi dumneavoastră?

Eugen Preda: Eu le apreciez bine ca ascultător; nu pot să mă pronunţ altfel.

Ileana Ionescu: Fără discuţie că este un post foarte ascultat, foarte iubit şi să sperăm că va rămâne aşa în continuare, cum ne-a învăţat domnul Eugen Preda, să ţinem deviza /.../ post de radio, şi asta deja era lege. Dacă aşa s-a spus la radio, trebuie să inoculăm în continuare în conştiinţa ascultătorului că ceea ce se spune la Radio este automat adevărat, automat exact şi mai ales că îi trebuie ascultătorului să asculte ceea ce îi oferim noi. Poate aici nu se face încă suficient.

Dragoş Ciocârlan: Care este mesajul pe care îl adresaţi tinerei generaţii de jurnalişti de radio? Eugen Preda: Să-şi vadă de treabă.

Ileana Ionescu: Şi mai ales să nu uite, aşa cum citeam mai demult, într-o carte a domnului Eugen Preda - se numea "Cinci coloane pe-a-ntâia" - şi care era o carte extraordinară, care putea fi oricând retipărită şi care ar fi foarte utilă să fie retipărită, ca şi noile generaţii de gazetari să afle cam cum a fost şi cum este scrisă în lume. Era acolo citată o deviză a unuia din cele mai mari posturi care emiteau pe teritoriul SUA - "Everywhere you go, listen radio". Să se gândească la această deviză şi să încerce să-l facă pe ascultător ca oriunde se duce să asculte radioul şi RADIO ROMÂNIA.

Dragoş Ciocârlan: Domnule Eugen Preda, există un exemplu concret din experienţa dumneavoastră atât de vastă în ale jurnalisticii care poate constitui o pildă pentru cel care vine şi se angajează la Radio, acum, la sfârşitul acestui mileniu?

Eugen Preda: Eu cred că da şi sunt chiar aici, de faţă, doi: doamna Ileana Ionescu şi Dragoş Ciocârlan.

Dragoş Ciocârlan: Poate ne vom întâlni şi în primele zile ale anului 2000. Ce aţi vrea să vă întreb atunci?

Eugen Preda: Nu /.../.

Dragoş Ciocârlan: Cine a avut dreptate şi cine a greşit? Eugen Preda: Eu cred că nu am greşit.

Realizator: Întâlniri întâmplătoare. Publicistul, ziaristul Neagu Udroiu.

Neagu Udroiu: Prin plecarea dintre noi a lui Eugen Preda, se retrage unul din cei mai importanţi profesionişti ai publicisticii româneşti din veacul nostru. Ziaristul /.../ mai toate palierele presei, dar cu deosebire la Radio şi Televiziune, a fost cuplat în modul cel mai fericit cu pedagogul de rasă, cu organizatorul de excepţie. Sunt dator să evoc colaborarea ireproşabilă dintre noi de-a lungul timpului. Regret cu sinceritate dispariţia sa.

Realizator: Directorul general al cotidianului independent "Azi", Ion Cristoiu.

Ion Cristoiu: Nu l-am cunoscut personal pe domnul Eugen Preda, nelucrând în Radio. Îmi amintesc însă - şi este una din amintirile cele mai puternice - de transmisiile sale din timpul războiului din Golf, pe când se afla în calitate de corespondent al Radiodifuziunii Române în Israel. Vocea sa inconfundabilă o păstrez şi acum în memorie şi îmi dă posibilitatea să evidenţiez că Eugen Preda a fost tipul de şef din presă care a format o întreagă şcoală şi a condus o instituţie nu stând în jilţul din birou, ci activând pe teren, făcând el însuşi corespondenţe. În cazul pe care îl citez a preferat să meargă el într-un teritoriu, într-un spaţiu care presupunea o maximă exactitate a relatărilor. Cred că Radioul a rămas sub semnul independenţei pe care a impus-o Eugen Preda şi, după părerea mea, indiferent de schimbările care au avut loc la conducerea ţării, Radioul a rămas singura instituţie de presă pe care orice analist politic, dar şi orice cetăţean poate conta în materie de obiectivitate a ştirilor.

Dinu Săraru, scriitor: Am lucrat împreună o jumătate de veac de gazetărie. A fost într-adevăr un mare gazetar de radio şi trebuie să recunosc că sub conducerea lui postul de radio Bucureşti a fost unul din cele mai importante din Europa. Are meritul de a fi făcut să se nască în spaţiile postului de radio Bucureşti o generaţie de ziarişti tineri care ar merita să-i aducă omagiul până la adâncile lor bătrâneţi. Mă bucur să pot să spun încă o dată că Preda a fost unul din marii gazetari români din ultima jumătate de veac.

Realizator: Din noua generaţie de juranlişti ai Radioului românesc, Ancuţa Florea.

Anca Florea: Nu ştiu ce se poate spune într-un minut despre Eugen Preda, nici în două, şi nici în foarte multă vreme. Nici nu ştiu ce se poate spune mai întâi. Toată lumea se năpusteşte cu declaraţii după ce un om dispare, dar foarte puţină lume a ştiut să rămână lângă el până în aceste ultime clipe. Poate sună a reproş, poate este o durere că foarte puţini au rămas alături de el, după câte ne-a învăţat şi după cât ne-a dat. Pentru mine, Preda a fost fiara care m-a dat cu capul de pereţi şi lauda maximă pe care am auzit-o de la el a fost «nu a fost rău», deşi ştiu că era mulţumit de mine şi că avea încredere în mine. Eu nu am mai întâlnit un om care să aibă funcţia aceea înaltă pe care o avea el , cu rang de ministru, aproape, şi să-mi spună «Ai două ore duminică dimineaţa, fă din ea o emisiune!»şi să nu mă întrebe, iar când m-a întrebat, am refuzat să-i răspund. Am spus "trebuie să aveţi încredere în mine până la capăt" şi am făcut "Matinal duminical". Nu am fost unul dintre favorizaţii lui Eugen Preda, dar am fost cu siguranţă unul dintre răsfăţaţi, pentru că am avut atâta libertate şi m-a dres din mers şi m-a învăţat atât de multe lucruri, că acum mi se pare nu că este meschin un minut, este meschin o viaţă întreagă să te gândeşti la cât îţi poate da un om de felul ăsta. Oricum, eu am cele mai frumoase poze cu el făcute de curând şi oricum nu am nevoie de poze, pentru că el este, l-am simţit ieri în studio lângă mine, îl simt ca şi cum ar fi viu şi îi simt mustrările. Ştiu când greşesc, pentru că ştiu ce ar fi gândit Preda în clipa aia.

Ruxandra Săraru: Trebuie să spun că sub conducerea domnului Eugen Preda eu am învăţat tainele gazetăriei şi pentru mine dispariţia acestui om înseamnă dispariţia unui punct de reper la care m-am raportat întotdeauna, chiar dacă dânsul, prin împrejurări, nu a mai putut fi alături de noi, cei pe care i-a creat la RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI. Sub conducerea domniei sale, a celui care a fost şi va rămâne pentru noi toţi «domnul Radio», postul de radio ROMÂNIA ACTUALITĂŢI, întregul Radio român a fost unul din cele mai importante din lume şi am fost recunoscuţi ca atare şi domnia sa are meritul pentru toţi românii ca între 1990-1995 postul /.../ de radio să fie considerat unul dintre cele mai obiective, corecte şi importante mijloace de comunicare din România. Îi datorez enorm şi pentru mine va rămâne întotdeauna, repet, unul din marile mele puncte de reper într-ale gazetăriei.

Pompilius Onofrei: Sunt lucruri, sunt situaţii despre care nu îţi doreşti, nu îţi poţi dori să vorbeşti şi nu vreau acum să cred că ce am auzit este adevărat. De fapt, eu cred că nici nu este adevărat. Domnul Preda, acest Alfa al Radioului nostru, să-l numesc aşa, există acolo undeva şi nu conteneşte să se uite critic şi ironic, tăcut ironic, la ceea ce se întâmplă aici, la noi, chiar dacă mulţi dintre noi se fac că nu observă. Nu a încetat să facă acest lucru din 1996, când, foarte discret, aşa cum îl ştiam, s-a retras în observaţia sa acidă şi, cum nu a făcut-o atunci, nu o să înceteze să facă acest lucru nici de acum încolo. Şi, pentru că pentru mine domnul Eugen Preda a însemnat totul, nu vreau să comentez mai mult. Sper ca memoria sa să ducă bătălia aceea rafinată şi discretă în continuare, astfel încât niciodată să nu putem spune: iată, acela a fost Omega Radioului. Oricum, este bine că fostul birou al domnului Preda, a cărui uşă era în permanenţă deschisă, în actualul birou al lui Paul Grigoriu, scaunul marelui maestru al Radioului a rămas sacru, neocupat. Cred că atâta timp cât va rămâne aşa acest simbol, nu doar omagiul pentru acest uriaş om, domnul Eugen Preda, va fi permanent actualizat, ci şi flacăra, scânteia aceea de bun simţ şi profesionalism de care domnul Eugen Preda ne-a obligat să o aprindem în noi, această scânteie va lumina, să zicem, tunelul conştiinţei noastre. Domnul Eugen Preda a murit, trăiască domnul Preda, adică Radioul!

Realizator: Mărturii, documente sonore la RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI. Emisiunea specială difuzată la data de 19 ianuarie 1992.

Eugen Preda: "Întâlniri întâmplătoare" - aşa i-am putea /.../ cele ce urmează şi acest titlu mi-a fost sugerat de o întâlnire cu adevărat întâmplătoare şi ea s-a petrecut în vecinătatea marii săli de bal a Hotelului Hilton din Ierusalim, unde venisem /.../ după ce transmisesem, de-acum, primele corespondenţe spre Bucureşti, sosirea noastră la Ierusalim aflându-se în ziua precedentă, iar în cursul nopţii /.../ s-au petrecut evenimentele deja cunoscute. Venisem să /.../ în legalitate, adică să ne putem acredita. Cu engleza nu prea bună pe care o posed, încercam să încheg un dialog cu un domn care se afla la unul din birourile pe care scria "Oficiul de presă al Ministerului de Externe". Discutând cu colegul meu Dan Preda, persoana pe care o întâlnisem mi-a spus /.../. Dan Preda: Exact aşa, aş corecta doar expresia dvs, pe care o consider /.../ exagerată, adică engleza în care aţi vorbit era o engleză foarte clară şi corectă. Eugen Preda: Mulţumesc de această referinţă, dar să revenim la subiectul nostru. Acum ne aflăm chiar în cabinetul domnului Eliezer Palmoth, care, cum am aflat atunci, este ambasador în Ministerul de Externe al Israelului şi directorul Direcţiei de relaţii cu America Latină. Domnule Palmoth, aş vrea să ne spuneţi câteva cuvinte despre preocupările principale pe care le aveţi acum şi ministerul în care lucraţi. Eliezer Palmoth: Este cât se poate de clar că preocupările noastre principale sunt rezultatul situaţiei în care se află zona Orientului Mijlociu, ca o consecinţă a anexiunii Kuweitului de către Irak şi ostilităţile care, de acum cinci zile, se desfăşoară între Irak şi coaliţia de state care încearcă pe această cale, după ce căile paşnice nu au dat nici un rezultat, să impună respectarea rezoluţiilor Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite către Irak. Eugen Preda: Este ora 22:31. Sună încetarea alarmei generale. Ea a fost ridicată înainte cu câteva minute în ceea ce priveşte părţile de nord şi de sud ale Israelului, rămânând valabilă pentru zona de centru /.../. În noaptea de miercuri spre joi, în timpul unui nou atac de rachete, a avut loc şi premiera radiofonică pe care am amintit-o ieri, sâmbătă, la ora 14:00 în emisiunea "Tranzistor". Şansa şi curajul de a înregistra momentul explodării unei rachete irakiene şi de a-l comenta a avut-o un reporter al postului de radio KOL ISRAEL (VOCEA ISRAELULUI). Cred că numele lui se pronunţă Hoeler. -: Dinspre răsărit am auzit un zgomot de sus şi am văzut un obiect mare îndreptându-se spre noi. Nu am văzut flăcări în spatele lui, el apropiindu-se cu o viteză imensă. M-am trântit pe pământul mocirlos, iar microfonul a rămas deschis spre cer. O explozie puternică, aşa de puternică a fost forţa ei, încât microfonul s-a spart în mâna mea şi el nu a mai putut înregistra explozia. Proiectilul a căzut la câteva zeci de metri de mine. Apoi, câteva secunde de linişte înspăimântătoare, mai cumplite decât zgomotul exploziei. O trombă de praf şi fum s-a ridicat. Mă pipăi. Nu am fost rănit, dar au sărit spre mine schije, aşchii şi cioburi şi după liniştea aceasta s-au auzit ţipete şi plânsete de copii şi oameni care fug. (...)

Ana Blandiana, reprezentantă a societăţii civile: Ca la dispariţia oricărui mare profesionist, dispariţia lui Eugen Preda lasă un gol nu numai printre colegii lui din Radio, ci şi printre cei cu care de-a lungul anilor a colaborat. În acelaşi timp, însă, este, sunt convinsă, un gol care va funcţiona ca un model. Sunt convinsă că pentru noii profesionişti din Radio felul în care Eugen Preda şi-a făcut datoria cu talent şi cu responsabilitate atâtea decenii va funcţiona ca un exemplu. (...)

Realizator: Adina Darian, scriitoare şi critic de film, soţia regretatului Cristian Popişteanu.

Adina Darian: L-am cunoscut pe Eugen Preda cu 35 de ani în urmă prin Cristian Popişteanu, care urma să fie soţul meu. Cristian şi Eugen s-au întâlnit în curtea Liceului Lazăr, când Cristian îşi dădea capacitatea, iar Eugen bacalaureatul. De atunci au rămas prieteni nedespărţiţi şi au petrecut viaţa consultându-se împreună, pentru că au făcut parte din acea generaţie care a avut de traversat multe răscruci. Dar eu l-am cunoscut pe Eugen Preda, căruia îi spuneam Ţuţi, ca prieten de familie, care venea în casă tot timpul. Se înţelegea foarte bine cu mama. De altfel, când a fost suferindă, a venit s-o ajute în repetate rânduri. Petrecea împreună cu noi Crăciunul şi Paştele aproape cu regularitate, încât eu nu i-am cunoscut faţa severă sau faţa autoritară şi nici măcar dogmatismele dintr-o anumită perioadă. Pentru mine el era un prieten, un prieten fidel şi un om cu un suflet rar. Îmi aduc aminte un episod, şi anume acela de la începutul anului 1989, când Ţuţi a venit la Cristian să se consulte, că el nu mai poate să reziste la atmosfera din Radio şi că el trebuie neapărat să plece şi o să-şi ceară pensionarea. Cristian s-a opus cu o maximă vehemenţă şi i-a explicat, pentru că el ştia de altfel că în afară de munca, munca în Radio şi o perioadă în Televiziune, munca în mass media, Eugen Preda nu a avut altă bucurie în viaţă. Şi atunci i-a explicat că el nu poate să renunţe la Radio. Indiferent de situaţie, el nu îi permite să se pensioneze. Au fost lungi discuţii, unele din ele chiar conflictuale. Văzând că lucrurile stau aşa, fără să am credinţa că puteam să-i aduc nişte argumente lui Eugen Preda, care ştim cu toţii că era cam inebranlabil, i-am spus un singur lucru: 'uite, Ţuţi, eu îţi spun ceva: dacă tu nu îl asculţi pe Cristian, eu nu te mai primesc în casă niciodată. Te întâlneşti cu Cristian la colţul străzii, la Radio, unde vrei, dar în casă, să ştii că, dacă te pensionezi, nu mai intri'. Eu, mai mult de atât, nu i-am spus. Nu ştiu dacă asta l-a convins sau ce l-a convins, dar Eugen Preda nu s-a mai pensionat. Acest lucru a fost şansa lui, pentru că a prins marea schimbare în Radio, dar a fost şi marea şansă a Radioului şi marea şansă a tinerilor care au intrat după marea schimbare în Radio, care l-au avut pe el ca profesor, pentru că eu cred că de aici înainte încă mulţi ani, în privinţa radioului, ca profesie, Eugen Preda va fi instanţa supremă.

Soprana Mariana Nicolesco: Sunt profund mişcată, profund emoţionată aflând vestea dispariţiei lui Eugen Preda. Plecasem din ţară în 1970. Abia ieşită din adolescenţă, fusesem admisă prin concurs, cu o bursă la Conservatorul Santa Cecilia de la Roma, însuşindu-mi arta cântecului şi marile tradiţii perpetuate de maeştrii italieni. Terminam Conservatorul, câştigam cel mai important concurs internaţional de canto din acea vreme, concursul Rossini, şi astfel destinul avea să mă poarte pe toate meridianele lumii. Dar în ţara natală eram condamnată tocmai pentru a fi urmat acea cale, a nu mă fi întors în patrie la terminarea studiilor. Singurul contact cu cei în mijlocul cărora mă născusem, în atâţia şi atâţia ani în care pe catargul destinului meu a fluturat steagul României a fost Radioul, dar nu Radioul naţional, ci EUROPA LIBERĂ şi VOCEA AMERICII. Reveneam pentru prima dată pe pământul natal la finele lui iunie 1991. O lume dispăruse, o lume de tenebre. Un orizont al speranţei se deschidea. Veneam să cânt pentru prima dată pe o scenă din ţara de origine şi la scara avionului care mă aducea de la Paris mă aştepta o tânără jurnalistă de la RADIO ROMÂNIA, Ruxandra Săraru, care primise din partea directorului general Eugen Preda o însărcinare pe care o considera drept o mare onoare, aceea de a-mi lua primul interviu acordat vreodată Radioului naţional. Nu a fost, de atunci, eveniment în care RADIO ROMÂNIA să nu fie alături de mine, nu a fost concert al meu pe care să nu-l transmită. Aşa au rămas lucrurile şi după plecarea lui Eugen Preda din instituţia în care intrase cu cinci decenii în urmă. Dar instituţia pe care o cunoscuse în tinereţe şi aceea de care se despărţea nu fără durere nu era aceeaşi. Auzeam de multe ori, după întoarcerea mea în ţară, o frază care m-a impresionat, aceea că ştirilor şi comentariilor de la RADIO ROMÂNIA, şi nu altora, trebuia să le dăm crezare, căci erau adevărate şi juste. Acest capital de încredere şi de respect este un bun de mare preţ într-o ţară care se îndreaptă pe căi atât de întortocheate spre un viitor mai fericit şi pentru acest capital de adevăr cred că trebuie să-i fim recunoscători, între alţii, şi lui Eugen Preda. (...)

Realizator: Întâlniri întâmplătoare? Cu siguranţă, domnul Radio veghează de acolo şi poate că ne priveşte dojenitor. Şi, cum bine îl vom şti, pentru totdeauna ne spune: nu îmi place să se vorbească despre mine. Vedeţi-vă de treabă!